Virusurile respiratorii precum coronavirus (COVID-19) se răspândesc atunci când mucusul sau picăturile care conțin virusul pătrund în corp prin ochi, nas sau gât. Cel mai des, acest lucru se întâmplă prin intermediul mâinilor. Mâinile sunt, de asemenea, una dintre cele mai comune căi de propagare a virusului de la o persoană la alta.
În timpul unei pandemii globale, una dintre cele mai ieftine, mai ușoare dar și mai importante metode de a preveni răspândirea unui virus este să vă spălați mâinile frecvent cu apă și săpun.
Mai jos vedeți tot ce trebuie să știți despre cum să vă spălați pe mâini în mod corect:
1. Cum mă spăl pe mâini corect?
Pentru a elimina toate urmele de virus de pe mâinile tale o simplă clătire nu este suficientă. Eficient va fi următorul proces:
- Pasul 1: Udați mâinile sub apa curgătoare a robinetului
- Pasul 2: Aplicați săpunul
- Pasul 3: Masați toată suprafeța mâinilor – între degete și sub unghii – timp de cel puțin 20 de secunde.
- Pasul 4: Clătiți bine sub apa curgătoare a robinetului
- Pasul 5: Uscați mâinile cu o cârpă curată sau un prosop de unică folosință
2. Cât timp trebuie să mă spăl pe mâini?
Ar trebui să vă spălați pe mâini cel puțin 20-30 de secunde.
Același lucru este valabil și curășarea mâinilor cu ajutorul unei soluții dezinfectante pe bază de alcool. Folosiți un produs de dezinfectare care conține cel puțin 60% alcool dezinfectați-vă pe mâini timp de cel puțin 20 de secunde.
3. Când ar trebui să mă spăl pe mâini?
În contextul prevenirii COVID-19, trebuie să vă asigurați că vă spălați mâinile în următoarele momente:
- După ce vă suflați nasul, tușiți sau strănutați
- După vizitarea unui spațiu public, inclusiv transport în comun, piețe și lăcașuri de cult
- După atingerea suprafețelor din afara casei, inclusiv bani
- Înainte, în timpul și după îngrijirea unei persoane bolnave
- Înainte și după mâncare
În general, ar trebui să vă spălați întotdeauna pe mâini în următoarele momente:
- După utilizarea toaletei
- Înainte și după mâncare
- După ce aruncați gunoiului
- După atingerea animalelor de companie
- După schimbarea scutecelor bebelușilor sau după ce ați ajutat copiii să folosească toaleta
- Când mâinile vă sunt vizibil murdare
4. Cum pot să-mi ajut copilul să-și spele mâinile?
Puteți ajuta copiii să se spele pe mâini, ușurându-le acest proces, de exemplu, prin plasarea unui scaun în fața lavoarului, astfel încât să poată ajunge la apă și săpun. Puteți sâ îi distrați cântându-le melodiile lor preferate în timp ce îi ajutați să-și spelemâinile.
5. Trebuie să folosesc apă caldă pentru a mă spăla pe mâini?
Nu, puteți folosi orice temperatură a apei pentru a vă spăla pe mâini. Apa rece și apa caldă sunt la fel de eficiente pentru a ucide germenii și virușii – atât timp cât utilizați săpun!
6. Trebuie să-mi usc mâinile cu un prosop?
Germenii se răspândesc mai ușor de pe pielea umedă decât de la pielea uscată. Astfel, uscarea completă a mâinilor este un pas important. Prosoapele de hârtie sau cârpele curate sunt cel mai eficient mod de a elimina germenii fără a-i răspândi pe alte suprafețe.
7. Ce este mai bine: spălarea mâinilor sau folosirea dezinfectantului pentru mâini?
În general, atât spălarea mâinilor cu apă și săpun, cât și igienizatorul de mâini, atunci când sunt utilizate corect, sunt extrem de eficiente pentru a ucide majoritatea germenilor și agenților patogeni. Dezinfectantul de mâini este adesea mai comod atunci când vă aflați în afara casei, dar poate fi scump sau dificil de găsit în contexte de urgență. De asemenea, produsul sanitar bazat pe alcool ucide coronavirusul, dar nu ucide tot felul de bacterii și viruși. De exemplu, este relativ ineficient împotriva norovirusului și rotavirusului.
8. Ce se întâmplă dacă nu am săpun?
Folosirea apei clorurate sau a soluției dezinfectante care conține cel puțin 60 la sută alcool sunt cele mai bune opțiuni dacă nu aveți săpun și apă curentă. În cazurile în care acestea nu sunt disponibile, utilizarea apei cu săpun sau cenușă poate ajuta la eliminarea bacteriilor, deși nu la fel de eficient. Dacă se folosesc aceste metode, este important să vă spălați mâinile cât mai curând posibil atunci când aveți acces la instalațiile de spălare a mâinilor și să evitați între timp contactul cu oamenii și suprafețele.
9. Cum altfel pot contribui la oprirea răspândirii coronavirusului?
- Respectați regulile corespunzătoare de strănut și tuse: Acoperiți-vă gura și nasul cu șervețelul sau cu pliul cotului când strănutați sau tușiți. Aruncați imediat șervețelul folosit și spălați-vă mâinile
- Evitați să vă atingeți fața cu mâinile (gura, nasul, ochii)
- Păstrați distanțarea socială de cel puțin 1,5 m: evitarea strângerile de mâini ,îmbrățișarea sau sărutarea oamenilor, schimbul de mâncare, ustensile, căni și prosoape
- Evitați contactul cu oricine are simptome de răceală sau gripa
- Adresați-vă medicului de familie sau serviciului 112 pentru îngrijiri medicale dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveți febră, tuse sau dificultăți de respirație
- Curățați suprafețele care ar fi putut intra în contact cu virusul și, în general, curățați suprafețele mai des (în special în spațiile publice)